Într-o zi de toamnă
Pe când ploaia stăruia pe obraji,
Mi-am luat cardul şi-am coborât. În stradă.
Printre oameni.
Jur împrejur, lume înnorată,
Grăbindu-se către capătul curcubeului.
De-acolo veneam eu,
Cu gândul schimbului avantajos:
Un zâmbet pentru zece lacrimi.
Am oprit un bătrân cu ploaie tremurată
Care a zâmbit stingher şi mi-a spus
Că lacrimile lui toate
S-au uscat în uitare
Că până şi urma lor s-a adâncit.
Am oprit un copil ce-şi căuta copilăria
Şi printre suspine, mi-a spus
Că tocmai lăsase lacrimile-n urmă,
Şi nu ştia cui zâmbii.
Am oprit atunci o pereche
Ce se pierdeau unul în ochii celuilalt
Şi fata mi-a spus, puţin încurcată
Că toate lacrimile le-au strecurat
Sărându-şi toate zilele trecute.
Şi că de altfel, nici n-ar voi să se despartă
De privilegiul de a plânge de bucurie.
Am ridicat ochii,
Şi printre lacrimi
Curcubeul zâmbea tuturor,
Înroşindu-se către capetele lumii.
Şi-atunci m-am întrebat dacă eu aş fi în stare
Să-mi plâng lacrimile pentru un zâmbet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu